Campanie Crowfunding pentru Pictura Bisericii

https://www.wo2oder3.de/malerei-der-bonner-holzkirche

CROWFUNDING: MALEREI DER BONNER HOLZKIRCHE

IN 22.03.2019 A INCEPUT OFICIAL CAMPANIA DE STRÂNGERE DE FONDURI ADMINISTRATĂ DE PAX BANK, PENTRU PICTAREA BISERICII DE LEMN DIN BONN.

Chiar dacă un proiect este compatibil cu valorile și convingerile noastre, noi oamenii suntem totuși sceptici în a-l susține financiar din cauza lipsei de încredere, legată de ideea că finanțarea acordată…”s-ar pierde pe drum” de multe ori. Nu asta se întâmplă și in Crowfunding, un sistem de strângere de fonduri special creat pentru a oferi transparenţă și încredere.

Pe scurt, este vorba de o platformă online în spatele căreia există o persoană juridică autorizată, care are rolul de a asigura această siguranță. În cazul nostru, cunoscuta bancă Pax Bank din Germania își pune la dispoziție platforma, pentru a ne ajuta să strângem fondurile necesare pentru pictarea bisericii.

Proiectul picturii se ridică la suma de 60.000 de euro, împărțită în etape, pentru a oferi șanse reale. Prima etapă constă în strângerea a 5.000 de euro (destinați picturii altarului) în perioada 22.03.2019- 21.06.2019, ora 23.59.

ÎN CAZUL ÎN CARE SUMA NU ATINGE PRAGUL PROPUS, FIECARE DONAȚIE FĂCUTĂ ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ ESTE RAMBURSATĂ BANCAR DONATORILOR („STORNO” FĂCUT DE PAX BANK).

Fondurile strânse în această perioadă sunt păstrate într-un cont special al băncii. BANCA FOLOSEȘTE FONDURILE RESPECTIVE PENTRU REALIZAREA PICTURII ALTARULUI NUMAI ÎN CAZUL ÎN CARE SE AJUNGE LA SUMA DE 5.000 DE EURO.

În cazul unei suprafinanțări (ceea ce ar fi de dorit, de altfel), fondurile vor fi folosite pentru REALIZAREA PICTURII ÎNTREGII BISERICI.

PENTRU FIECARE DONAȚIE PRIMITĂ, PAX BANK OFERĂ UN BONUS DE 5 EURO. De exemplu, dacă vor fi 300 de susținători ai proiectului, se va primi un bonus de 1.500 de Euro din partea băncii.

Desigur, pentru toate donațiile se oferă chitanță pentru Steuererklärung.

Platforma oferă posibilitatea mai multor tipuri de transfer, pentru toate fiind necesare doar câteva secunde.

Detalii și informații în timp real (de exemplu: a avut loc deja o donație de 500 Euro + 5 Euro bonus Pax Bank= 505 Euro Sold) se pot găsi direct pe platformă.

DETALII:

https://www.wo2oder3.de/malerei-der-bonner-holzkirche