Hirotonie întru diacon și hirotesie întru duhovnic la Bonn

 

Duminica după Botezul Domnului (12 ianuarie 2013) a fost prilej de sărbătoare pentru parohia românească din Bonn, cu hramul „Sfinții Mucenici Ștefan, Cassius și Florentius”, care a avut bucuria de a-l avea alături pe Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, Înaltpreasfințitul Serafim a hirotonit întru diacon pe teologul Alexandru Roșu, absolvent al Facultății de Teologie din București (2004) și doctor în teologie al Universității din București (2013). Tot acum a avut loc și hirotesia întru duhovnic a părintelui Mircea Mărgărit Tudorache, preot co-slujitor la parohia Bonn din toamna anului 2012.

Alexandru Rosu hirotesie ipodiacon 1-1La predica duminicală, Înaltpreasfinția Sa a amintit de faptul că Evanghelia citită la Liturghie s-a referit la începutul activității misionare a Mântuitorului Iisus Hristos. Tematizând în special textul rânduit de Biserică pentru ziua precedentă, anume ispitirea Domnului pe muntele Qarantaniei, ierarhul a enumerat cele trei mari tentații cu care se confruntă fiecare creștin zi de zi, anume cea a bunăstării materiale cu orice preț, fără a mai ține cont de hrana duhovnicească, cea a slavei lumești, respectiv cea a falsei evlavii care poate duce la o raportare falsă față de Dumnezeu. Lui se cuvine o rugăciune smerită, lipsită de dorința de a primi ceva la schimb, evlavia fiind expresia unei iubiri sincere și necondiționate față de Ziditorul lumii.

La recomandarea părintelui paroh Sebastian Suciu, Înaltpreasfințitul Serafim a acordat gramata mitropolitană preotului romano-catolic Hermann Bartsch, parohul comunității catolice Bonn Nordwest, drept mulțumire pentru bunăvoința cu care oferă de câțiva ani comunității românești din fosta capitală vest-germană un loc de slujire a Sfintelor Taine și a altor slujbe potrivit rânduielii ortodoxe. Biserica Sfintei Margaretha, aflată pe malul Rinului, este lăcașul în care se săvârșește în fiecare duminică și la sărbătorile mari Sfânta Liturghie pentru românii ortodocși aflați în Bonn și în împrejurimi.

Slujba a fost urmată de o agapă organizată în sala de festivități a bisericii, la care au fost invitați să participe toți cei adunați întru rugăciune.

Sursa: http://mitropolia-ro.de/index.php/arhiva-stirilor/198-hirotonie-intru-diacon-si-hirotesie-intru-duhovnic-la-bonn