Sf. Arhidiacon Stefan

Sfântul Arhidiacon Ştefan (în limba greacă, Stephanos înseamnă „cunună”, „premiu” sau „semn al victoriei”) este primul diacon şi martir al Bisericii. Este primul creştin care a câştigat cununa martiriului. Sfântul Ştefan este sărbătorit în Biserica Ortodoxă a treia zi după Naşterea Domnului, pe 27 decembrie.

Sfântul Arhidiacon Ştefan
Sfântul Arhidiacon Ştefan

Din unicul izvor despre viaţa Sfântului Ştefan, Cartea Faptelor Apostolilor (cap. 6-8:2), aflăm că, la începuturile Bisericii, când cuvântul Evangheliei încă nu se răspândise în afara Ierusalimului, creştinii trăiau împreună şi îşi împărţeau bunurile. Sfânta Scriptură ne istoriseşte că văduvele creştine provenite dintre păgâni s-au plâns Sfinţilor Apostolilor că sunt defavorizate la împărţirea ajutoarelor şi că văduvele creştine provenite dintre iudei ar fi privilegiate. Ca să facă dreptate şi ca plângerile să înceteze, Sfinţii Apostoli s-au sfătuit şi au hotărât să aleagă şapte bărbaţi cu reputaţie bună, care să garanteze tratamentul egal la slujirea la mese. Au fost aleşi astfel şapte bărbaţi, Ştefan „bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt”, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi Nicolae, acesta din urmă prozelit din Antiohia, peste care Sfinţii Apostoli s-au rugat şi şi-au pus mâinile şi care au devenit astfel, prin harul Duhului Sfânt care S-a pogorât peste ei, primii diaconi ai Bisericii.  Sfânta Scriptură îl menţionează aparte pe Sfântul Ştefan ca fiind „plin de har şi de putere” şi „făcând semne şi minuni mari în popor” (Fapte 6:8). Acesta este motivul     pentru care Biserica îl socoteşte Arhidiacon, adică „primul dintre diaconi”. Aceeaşi carte ne povesteşte cum Sfântul Ştefan a intrat într-o dispută cu membrii mai multor sinagogi. Cum Arhidiaconul Ştefan era plin de înţelepciune şi Duhul Sfânt, n-au putut să-l biruiască în cuvânt, membrii sinagogilor au întărâtat poporul spunând că Ştefan a hulit împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu. S-a iscat tulburare şi indignare şi Arhidiaconul a fost dus cu forţa în faţa Sinedriului, pentru a da socoteală despre spusele ce-i erau imputate. Scriptura aminteşte şi de martorii mincinoşi pe care evreii i-au tocmit ca să  susţină că Ştefan ar fi spus că Iisus va schimba datinile lăsate de Moise. În capitolul al şaptelea, Cartea Faptelor Apostolilor redă cuvântarea pe care Sfântul Arhidiacon Ştefan a ţinut-o în faţa Sinedriului. Cuvântare sa este o tâlcuire întregului Vechi Testament considerat din perspectiva venirii Mântuitorului. Inspirat de Duhul Sfânt, Ştefan tâlcuieşte cum Avraam a plecat din Mesopotamia ca să vină în pământul făgăduinţei, cum a primit tăierea împrejur ca semn al legământului, cum Iacov şi Iosif au trăit în nădejdea aceluiaşi legământ, cum Dumnezeu a izbăvit poporul de foame prin Iosif, şi cum, la vremea când poporul Israel era asuprit în Egipt, Dumnezeu l-a scos prin slujitorul său Moise din ţara robiei. De asemenea, Ştefan aminteşte cum, sub conducerea lui Iosua, Dumnezeu a rânduit ca Israel, să intre în pământul făgăduinţei – Canaan, cum Solomon a zidit templul, şi atrage atenţia că toţi proorocii pe care Dumnezeu i-a trimis evreilor au fost prigoniţi de către aceştia. Tonul mustrător al cuvântării se înteţeşte spre final: „Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum şi părinţii voştri, aşa şi voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Şi au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai Cărui vânzători şi ucigaşi v-aţi făcut voi acum.” (Fapte 7:51-52) Finalul cuvântării conţine o aluzie la Persoana lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, pe care evreii Îl uciseseră după trup. Priceperea cu care Arhidiaconul Ştefan a vorbit i-a făcut pe unii învăţaţi să creadă că, înainte de convertire, Ştefan va fi fost ucenicul învăţatului Gamaliel.

Plin de Duh Sfânt, Arhidiaconul Ştefan are o viziune a slavei lui Dumnezeu, pe care le-o descrie celor de faţă: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!” (Fapte 7:56) Scriptura istoriseşte cum cei de faţă n-au putut suporta această mărturisire a Învierii şi dumnezeirii lui Iisus Hristos, şi cum, astupându-şi urechile, au năvălind asupra lui, şi l-au scos afară din cetate, unde l-au bătut cu pietre. Înainte să-şi dea obştescul sfârşit, îngenunchiat, Ştefan s-a rugat cu glas mare pentru ucigaşii săi: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Fapte 7:60) În acest mod a trecut la cel veşnice Sfântul Arhidiacon şi întâiul Martir Ştefan. Scriptura notează că „bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el” (Fapte 8:2), dar şi că un tânăr cu numele Saul a încuviinţat uciderea lui Ştefan şi că a păzit hainele ucigaşilor. Saul avea să se convertească şi să devină Sfântul Apostol Pavel.

Mâna Sfântului Ştefan
Mâna Sfântului Ştefan

Tradiţia spune că evreii i-au lăsat trupul lui Ştefan să zacă pe locul unde fusese ucis, ca sa fie mâncat de animale, însă că acestea nu s-au atins de el. Gamaliel şi Nicodim au fost aceia care i-au ridicat trupul Sfântului Ştefan şi l-au îngropat cu evlavie. În luna decembrie a anului 415, în urma unei întreite viziuni, un preot cu numele Luchian descoperă moaştele Sfântului Diacon Ştefan la Kefar-Gamala, în nordul Ierusalimului. Ele au fost aduse cu cinste de către patriarhul Juvenal şi aşezate cu cinste într-o biserică în Ierusalim, pe muntele Sion. Aflarea moaştelor Sfântului Arhidiacon Ştefan este sărbătorită de către Biserică în data de 15 septembrie. Cândva în timpul domniei Împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450), moaştele sale au fost mutate la Constantinopol. Evenimentul este sărbătorit de către Biserica Ortodoxă la data de 2 august.
În anul 460, împărăteasa Eudochia a ridicat o splendidă bazilică în afara Porţii Damasc a Ierusalimului, locul unde, potrivit tradiţiei, Sfântul Ştefan suferise martiriul. În anul 614, sub conducere lui Khosroes II, perşii au invadat Palestina şi au distrus toate bisericile, mai puţin pe aceea a Naşterii Domnului. Astfel s-a pierdut urma bazilicilor închinate Sfântului Ştefan.

Săpăturile şi cercetările arheologice desfăşurate între anii 1883-1885 în apropierea Ierusalimului au scos la iveală o biserică de mărime considerabilă, despre care se crede că ar fi bazilica închinată Sfântului Ştefan de către Împărăteasa Eudochia. În anul 1916, călugări catolici salesieni au identificat locul mormântului Sfântului Ştefan, anticul  Kefar-Gamala, cu localitatea Bet Gemal din Ţara Sfântă, situată la distanţă de 30 de km de Ierusalim, loc unde ei au ridicat şi o biserică. În 1999, Părintele Andrzej Strus, salesian polonez, a descoperit în apropierea noii biserici, la Khirbet Jiljil, un monument care a fost identificat de către unii cercetători (Fr. Puech, La Revue Biblique, CXIII/1 (2006), pp. 100-126) cu mormântul Sfântului Ştefan.

După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi în anul 1204, moaştele Sfântului Arhidiacon Ştefan au fost împărţite şi au ajuns în diverse locuri. Astfel, capul Sfântului Arhidiacon Ştefan a fost dus la Soissons în Picardia (Franţa), iar picioarele sale la Veneţia. Braţul drept al Sfântului Arhidiacon Ştefan se păstrează în Lavra Sfintei Treimi, întemeiată de Sfântul Serghie de Radonej, la Serghiev Posad, în anul 1345. De asemenea, moaşte ale Sfântului Ştefan se păstrează la Roma, în bazilica San Lorenzo fuori le Mura.